Dragul meu Frate,
În calitatea mea temporară de Mare Trezorier, te informez că avem nevoie și de alte surse de venit, pe lângă capitațiile regulamentare. Acestea pot include, de exemplu, donații individuale, cea mai răspândită formă în lumea masonică, sau direcționarea a 3,5% din impozitul pe venit de către persoanele fizice. Direcționarea acestui procentaj se poate face ACUM, în perioada Ianuarie – Mai, prin simpla completare a unui formular de către orice salariat (formularul 230), dar și de către persoanele care au venituri din alte surse (Declaraţia unică D212 – privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice). Tipizatele respective se pot depune la Administrația Financiară de domiciliu sau prin S.P.V., iar veniturile provenite astfel vor intra în contul O.N.G.-ului nostru central la începutul anului următor.
Te inspiră ceea ce facem? Atunci susține misiunea noastră umanistă de a oferi mai multă Lumină! Indiferent dacă aveți deschis un O.N.G. local sau nu, este nevoie de ajutorul vostru prețios și la “centru”, nu numai în teritoriu, pentru a ne continua Calea spirituală. Poți contribui chiar tu la consolidarea eforturilor noastre comune pe plan național.
Cosmin Gabriel POPA
Mare Trezorier


