Vreau să devin francmason

În prezent, Marea Lojă Naţională a României reunește 25 de Loji masonice în România, unde putem număra peste 600 de Frați.

Ca francmason al MLNAR, vei lucra Întru Gloria Marelui Arhitect al Universului. Interpretarea sa va depinde de convingerile voastre sau de propria sensibilitate, Obedienţa noastră oferind fiecăruia liberul arbitru de gândire.

Francmasoneria practicată de noi interzice prozelitismul. Chiar dacă se face cunoscută prin mijloace media, Marea Lojă Naţională a României nu are o acțiune directă de contactare a unor persoane. Totuși, încurajam contactul de introducere pentru profanii care au fost recomandați de către Frați și pe care aceștia îi consideră ca fiind în acord cu valorile Francmasoneriei de Rit Scoţian Antic şi Acceptat. Fiecare profan care își depune cererea de a fi inițiat se află în majoritatea cazurilor sub cauțiunea morală a unui membru. De asemenea, există și candidaturi spontane, pe care Marea Lojă Naţională a României le încurajează.

Marea Lojă Naţională a României nu are ca strategie acumularea inițierilor. Noi nu considerăm că importanța socială a Francmasoneriei este o consecință a numărului de membri. Autoritatea sa provine din păstrarea și continuarea unei Tradiții iniţiatice. Francmasoneria nu este o asociație de origine recentă, ci o adevărată Instituție verificată de-a lungul secolelor şi depășește fluctuațiile politice ori de regim social. Francmasoneria nu a încetat să existe nici atunci când ea fost desființată de către dictaturi pentru că esența sa nu rezidă în membrii săi, ci în Valorile universale pe care le apără.

Francmasoneria învață să aveţi control asupra libertății voastre de gândire, fără nicio influență exterioară. A deveni francmason înseamnă, mai presus de toate, a obține o înălțare morală și spirituală, în deplină libertate faţă de opiniile politice sau religioase. Este alăturarea la un Ordin care deschide porțile auto-descoperirii, în timp ce urmărește să vă perfecționeze cunoștințele și să vă determine conștientizarea. Odată ce vă hotărâţi să bateţi la poarta unei Loji masonice, începe un proces inițiatic care vă va însoți pe tot parcursul vieţii.

Loja nu judecă persoana, ci judecă mai degrabă în ce măsură profanul este interesat de practica Valorilor masonice și în ce măsură acesta se poate integra în grupul de Frați care formează Loja respectivă. Orice examinare a candidaturii este în mod egal atât o judecată subiectivă a ceea ce ar fi viitorul Frate în Francmasonerie – dacă el și-ar găsi locul – cât și o judecată asupra capacității Lojii de include în armonie un nou membru și de a-i aduce ceva care să-l ajute în evoluția lui personală. Inițierea în Francmasonerie este, din acest punct de vedere, dificilă, însă ieșirea din Francmasonerie este foarte ușoară: practic este necesară doar o simplă cerere.

Aveţi peste 21 ani și vreţi să vă ridicaţi spiritual? Reflectaţi de ceva vreme la Francmasonerie și credeţi că a venit timpul să faceţi acest pas? Atunci depuneţi o cerere de aderare completând formularul de mai jos şi un membru vă va contacta ulterior pentru a aranja primul interviu.

 

Completati formularul