Formula “Dumnezeu, mare arhitect” este folosită prima oară de arhitectul renascentist Philibert de l’Orme în 1550, apoi de Leibniz în Theodicée. Filosoful german specifică în celebra sa lucrare “Monadologia”: “există un ultim motiv al lucrurilor care dă și produce totul” și scrie “nihil este sine ratione”. Isaac Newton il vede pe Dumnezeu ca o cauză imaterială a unității mecanice a Lumii, iar Voltaire îl face un “ceasornicar migălos”. Pentru acești filozofi există o migrare a credinței și convingerii către un gând al lui Dumnezeu ca principiu și “rațiune geometrică operativă”. Trecem de la teism la deismul filosofic. M∴A∴A∴U∴ este considerat “principiul matematic al inteligibilității realității”, ecuația sa finală. Pe scurt, cu acești gânditori și filosofi suntem aici, fie într-o concepție tradițională teistă, ceea ce îl face pe Dumnezeu un creator cu care fiecare om poate avea o relație personală dar într-o concepție deistică care face ca Dumnezeu să fie originea creației, ca entitate metafizică care nu este definibilă sau cunoscută, cu care nu există nici o modalitate de menținere a unei relații directe, cu excepția revenirii la o abordare religioasă care nu este în discuție acum.
Immanuel Kant își definește concepția ca pe o “teologie rațională transcendentală” unde “Dumnezeu reprezintă un principiu regulator al lumii fenomenale”, realizând o noutate incontestabilă. Pentru el, acest principiu este necunoscut în sensul teologic și orice dezbatere asupra definiției sale este iluzorie și se poate ridica doar domeniul credinței religioase. Francmasonii din toate țările sunt în mod evident influențați de acești gânditori, iar concepția despre Marele Arhitect al Universului va fi marcată pentru totdeauna. Aici apare pentru Ritul Scoțian Antic și Acceptat un eveniment esențial.
În acest moment suntem în contextul științific al pozitivismului lui Auguste Comte, care face știința o nouă religie. Starea științifică pozitivă pe care o inaugurează este o culminare a istoriei omenirii: știința va fi într-o bună zi capabilă să răspundă la toate realitățile, nimic nu va rămâne în umbră, iar viitorul omului va fi urmărit de cunoașterea tehnologică a realității. Celălalt gânditor care marchează această epocă este Charles Darwin, care a publicat în 1859 reflecția sa asupra originii speciilor ce duce la o întrerupere a paradigmei până atunci promovată de religiile monoteiste: este o selecție naturală care a format omul printr-un proces mecanic inconștient – evoluție – și nu Dumnezeu. Nu Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul său, o selecție naturală a produs această evoluție.
Toate acestea cauzează o agitație puternică în Loji, deoarece căutarea coerenței dintre convingerile religioase ale masonilor și progresul științific cauzează dezbateri lungi. La Lausanne, aceste dezbateri între membri conduc la o nouă concepție a Marele Arhitect al Universului, care devine de atunci atât principiu cât și simbol. Marele Arhitect al Universului este privit, nu ca Dumnezeu revelat, ca o o religie, ci ca “Principiul creator“, care explică doar originea universului și a umanității. Este definit ca un principiu metafizic al creării și organizării universului, scăpând din rațiune și percepție, comparabil cu ceea ce știința contemporană descrie ca un “model” care asigură unitatea și înțelegerea progresivă a universului. care se exprimă dincolo de legile organizării sale. După cum am văzut, secolul al XVIII-lea a deschis calea către această definiție, deoarece Marele Arhitect a fost apoi asimilat unui “principiu matematic al înțelegerii realului”, ecuația lui ultimă într-un fel.
De fapt, este în principiul regulatoriu probabil al lumii fenomenale care nu presupune nici cult, nici liturgie și nu se încadrează în nici o referință religioasă specială. De ce atunci să îl păstrăm în această formă semantică marcată de vocabularul secolului al XVIII-lea? Pur și simplu pentru a respecta textele fondatoare ale tradiției noastre inițiatice. Dar este, de asemenea, ca un simbol care îl lasă pe fiecare francmason de R∴S∴A∴A∴ liber în conștiința sa spirituală sau religioasă. Textele de referință ale Ritului nostru specifică dimensiunea lui simbolică deoarece căutarea Adevărului nu poate fi supusă nici unei limite sau oricăror constrângeri dogmatice, ceea ce implică dreptul și datoria, pentru fiecare adept de a interpreta pe Marele Arhitect al Universului și simbolurile după conștiința sa. Libertatea fiecăruia este astfel afirmată, permițând Lojilor noastre să-i primească pe credincioși și pe necredincioși, în respectul cerut de toți, a convingerilor fiecăruia. Marele Arhitect al Universului… principiul superior celui care nu-l pretinde să creeze. El organizează în conformitate cu o anumită Ordine a materiei neorganizate: Ordo ab Chao … este un organizator, un constructor … simbol al legilor și forțelor care prezidează evoluția universală … credincioșii tuturor religiilor îl pot asimila lui Dumnezeu … filozofii, care fac umanismul o religie fără Dumnezeu, îl interpretează ca pe o conștiință colectivă a Omenirii … nimeni nu va veni să le spună că sunt îndreptățiți sau greșesc.
Spre deosebire de alte rituri, Ritul Scoțian Antic și Acceptat nu cere membrilor săi nici o supunere față de o anumită religie. Permite fiecăruia să se supună convingerilor lui și cere pur și simplu tuturor să nu impună aceste credințe altora, să păstreze în Loji înțelegerea dintre membrii, prin respectul absolut al libertății de conștiință a fiecăruia. Acest principiu are, de asemenea, o dimensiune educațională care face posibilă experiența concretă a virtuții toleranței ca dorință de a trăi împreună în respect și recunoaștere reciprocă. Astfel, Ritul Scoțian Antic și Acceptat demonstrează dorința de a deveni un Centru de Uniune între diferiți oameni, care, fără el, din cauza diferitelor lor credințe, ar fi rămas străini unul de altul.
Referirea la Marele Arhitect, atât un Principiu, cât și un simbol, exprimă voința de a dezvolta o abordare inițiatică originală, de concepție și de construire a sensului vieții, care să conducă la o căutare simultană a progresului individual și colectiv al inteligențelor și conștiințelor.
Caracterizează în mod explicit voința Fraților noștri de a rămâne atașati Tradiției lor inițiatice și spirituale, practicând valorile unui Umanism activ și dinamic fondat într-o etică a responsabilității. Când Lumea din jurul nostru se mișcă tot mai mult și mai violent, este mai important ca oricând să rămânem credincioși originii noastre.
Marele Arhitect al Universului este deci un Principiu esențial și fundamental al demersului nostru iniţiatic în Marea Lojă Naţională a României.