Am aflat cuvântul „masonerie” înainte de a-l vedea prin mass media. L-am descoperit în niște cărți unde am citit despre marii inițiați… Acolo se vorbea despre o masonerie construită pe disciplină, etică și căutare spirituală, nu pe intrigi.
Ulterior am înțeles că, în limbajul curent, „mason” putea însemna cu totul altceva. Este un cuvânt care, uneori, chiar și în termeni jurnalistici, cântărește mai mult decât ar trebui. Nu implică săvârșirea unei infracțiuni, nu constituie o acuzație formală și nu aparține codului penal. Și totuși, apare des în relatările presei despre fapte de natură penală, sau în declarații publice, podcasturi, vloguri etc. care au alăturat „masonii și infractorii” (Vlad Mercori, Florin Gulbenghian, Bartolomeu Săvoiu etc). Imediat se activează imaginea tenebrelor în social-media… putere ocultă, intrigi paralele, camere întunecate, conspirații etc..
Trăim în epoca corectitudinii și a hiper-protecției limbajului. Suntem foarte atenți să nu menționăm naționalitatea, religia, etnia sau orientarea sexuală a unei persoane care ajunge în paginile virtuale despre criminalitate, însă această sensibilitate dispare în fața termenului „mason”. „Mason” a devenit deci un comod indicator narativ… adică o etichetă sociologică folosită nu pentru a descrie o apartenență reală, ci pentru a sugera cititorului că persoana respectivă ar fi avut contacte obscure, sprijin ocult… Atunci când realitatea este prea complexă sau scapă de sub control, recursul la conspirația masonică devine plasa de siguranță care explică totul.
Masoneria a încercat să se apere, să facă ordine în propriile rânduri, expulzându-i pe liderii corupți și încercând să-și protejeze instituția prin transparență. Dar senzaționalul pătrunsese deja atât de profund în percepția colectivă, încât transformase o „școală a gândirii” într-un sinonim automat pentru afaceri murdare. De atunci, pentru o mare parte a opiniei publice: Masonerie egal opacitate. Punct. Un automatism bine înrădăcinat, care reapare azi foarte des în dezbaterile instituționale și politice.
Printr-o anomalie mediatică și culturală, cuvântul „mason” încetează să mai fie un fapt istoric sau sociologic și devine o armă retorică de subminare. Pentru a ataca un adversar, pentru a discredita o idee sau pentru a minimaliza un vot democratic, este suficient să introduci „fantoma masonului”, ca să activezi imediat prejudecata cititorului și a închide discuția fără a mai fi nevoie de argumente.
Dar realitatea, cea istorică și culturală, este profund diferită. Eu am descoperit-o în scrierile consacrate despre o Masonerie originară, de factură iluministă, care a contribuit la fundamentarea gândirii și a libertăților. O școală a perfecționării morale și intelectuale, în care profesioniști integri, intelectuali de marcă se întâlneau pentru a se ridica din punct de vedere cultural, pentru a apăra libertatea de gândire în fața dogmelor, pentru a lucra la perfecționarea Umanității, pentru a promova toleranța și pentru a elibera omul de dogmele ignoranței și prejudecății, nu pentru a complota în umbră… Astăzi urmăresc câteva pagini de social media legate de Masonerie și regăsesc același spirit: oameni care caută răspunsuri la întrebări profunde, care cultivă gândirea și cercetarea într-o lume dominată de sloganuri și de tabere polarizate.
A continua să folosești cuvântul „mason” ca pe o insultă generică sau ca sinonim pentru „club de afaceri” înseamnă să aduci un prejudiciu nedrept unei tradiții care n-are absolut nimic de-a face cu personajele controversate din relatările despre criminalitate. Cazurile despre care se vorbeșteîn online cu patos nu cred că sunt masonerie… sunt, cel mai adesea, cazuri de utilizare și abuz mediatic al masoneriei.
Stimați masoni, oare n-ați putea încerca să redați acestui termen demnitatea sa istorică?! Dacă nu pentru altceva, măcar din respect pentru toți acei oameni integri care au cultivat Lumina rațiunii și a spiritualității fără să-și încalce vreodată îndatoririle față de societate, față de profesia lor și față de stat.
Prof. D.F., un simpatizant