Dragii mei Frați, Dragele mele Surori,
În numele M∴ Cons∴, doresc să vă adresez sincere mulțumiri pentru prezența la această Ceremonie solemnă. Nu este doar un gest de susținere, ci reprezintă o manifestare a devotamentului și respectului față de Valorile și Principiile comune pe care le împărtășim. Ca Ordin tradițional, Marea Lojă Națională a României are o orientare spiritualistă și umanistă, iar deviza noastră se aliniază cu cea republicană, datorită G∴L∴dF∴, promovând un spirit de toleranță, solidaritate și deschidere față de toate Tradițiile inițiatice autentice.
19 Octombrie este o zi de mare însemnătate, nu doar ca simbol al unității dintre noi, ci și ca un prilej de a ne reafirma angajamentul față de Idealul care ne ghidează.Fiecare contribuie, prin dialog instituțional și prin forță de muncă, la consolidarea acestei mari Familii care transcende orice granițe. Totuși, nu putem ignora realitatea contemporană, unde anumite Puteri masonice continuă să-și impună hegemonia și să ridice bariere greu de trecut, în ciuda proclamării Fraternității universale, care ar trebui să depășească orice separare doctrinară. Texte fundamentale, cum ar fi „Constituțiile lui Anderson din 1723”, care prezintă Masoneria drept „centru de uniune”, sau celebrele discursuri ale Cavalerului de Ramsay, care evocă un vis grandios, s-au oprit la frontieratrasată de anglo-saxoni în 1929. Concordia este astăzi departe de a fi realizată… Dar noi vom desființa barierele și vom construi mai degrabă poduri decât ziduri. Nu peste mult timp, am speranța că Francmasoneria va deveni acel loc privilegiat unde toți oamenii își vor avea locul, contribuind prin diversitatea lor la armonia Lumii.
Ideea de Fraternitate implică Universalitate, două concepte indispensabile pentru ordinea socială, care se află în centrul oricărei gândiri sau oricărei acțiuni raționale și morale. Totuși, aceste valori sacre ale Umanității sunt contestate virulent, dar Francmasoneria, în general, și Marea Lojă Națională a României, în special, au datoria de a lupta împotriva a tot ceea ce se opune universalismului și pune în pericol legăturile sociale.
Ne aflăm de mult timp în fața unor provocări și contradicții, ce nu țin doar de exterior, ci mai ales de interiorul propriilor structuri. Cu toate acestea, eforturile noastre trebuie să rămână îndreptate spre construirea unui viitor în care idealurile clamate să nu fie doar vorbe goale, ci să devină realităţi.
Trăim vremuri critice, care par să pună la încercare libertatea, respectul reciprocsau drepturile fiecăruia dintre noi. Deși considerate inalienabile, sunt astăzi amenințate de conflicte, de violență și de haos generalizat. O dovadă că omul, fără ajutorul Compasului, se rătăcește în întunericul incertitudinii… Așa cum ne arată istoria recentă, de la războaiele care au însângerat continente, până la flagelul terorismului care lovește fără milă, Lumea noastră este cuprinsă de teamă și instabilitate. Dar istoria Umanității poate fi rezumată și prin istoria conflictelor militare… Încă din zorii civilizației, omul s-a afirmat ca războinic – un atribut esențial al condiției sale. Cu toate acestea, o altă dimensiune profund umană este Iubirea, care generează Fraternitatea și dorința de Pace. Această contradicție a determinat Umanitatea să-și construiască un cadru moral menit să civilizeze global și să limiteze violența. Din acest cadru moral a luat naștere, la un moment dat, cadrul legal pe care azi îl numim generic „drepturile omului”. Într-o concepție strict juridică, „drepturile omului” implică niște autorități internaționale,competente să le definească, ceea ce echivalează cu excluderea oricăror concepții comunitare… „Declarația Universală a Drepturilor Omului”, adoptată de O.N.U. în 1948 și susținută doar de 58 de țări dintr-un total de 193 de state membre, are o viziune laică și democratică. Deși își propune să fie universală ca Ideal, nu a reușit să impună până astăzi o unitate care să garanteze Pacea… Mai mult decât atât, „drepturile omului” nu doar protejează, ci, în anumite contexte, pot deveni un pretext sau un alibi pentru justificarea conflictelor, culmea. Noțiunile de război și Pace au devenit tot mai ambigue… Dragii mei, dragele mele, Pacea în sine nu garantează automat eficacitatea exercitării „drepturilor omului”. Țările pot oferi un anumit nivel de trai cetățenilor lor, dar, în același timp, pot restricționa exercitarea libertăților fundamentale, cum ar fi cea de conștiință, din cauza instituțiilor lor opresive… Pe de altă parte, deși „drepturile omului” sunt, în mod natural, un factor de dezvoltare economică, în țările în care diferențele de venituri sunt semnificative și unde o mare parte a populației se luptă pentru supraviețuire, aceste drepturi nu pot fi revendicate.
Asta nu e totul… deriva generațiilor tinere, în cautarea sensului vieții, devine o altă problemă majoră care ne solicită atenția.
Este necesar să ne întrebăm: „Unde este soluția? Oare cum putem reface echilibrul și armonia pierdută?” Pentru cei care cunosc învățăturile masonice, răspunsul ar trebui să fie clar. De-a lungul istoriei sale, Francmasoneria a ieșit din „secretul Templului”, nu pentru a se impune, ci pentru a-și ocupa poziția în lupta pentru apărarea valorilor fundamentale. Francmasoneria a acționat întotdeauna curajos, înfruntând dogmatismul, promovând în schimb unitatea și respectul pentru demnitatea umană. Astăzi, poate mai mult decât oricând, bătălia noastră este de a proteja și de a menține vie această moștenire inițiatică prețioasă, transmisă de-a lungul generațiilor.
Dar putem găsi oare, în Masoneria pluralistă din actualitate, ceva care să ne pregătească pentru viitor? N-avem cum răspunde la această întrebare decât făcând din valorile noastre un fel de A FI printr-o muncă introspectivă și printr-un comportament etic. Internetul este plin de „fapte” reprobabile ale masonilor contemporani… Oare inițierea masonică n-are deloc implicații asupra vieții?! Trebuie să-și găsească aplicabilitate în realitatea noastră.
Actualitatea pune deci în pericol valorile pe care Francmasoneria le propuneLumii de sute de ani. Francmasoneria are o mare responsabilitate: aceea de a pregăti o civilizație cu adevărat UMANĂ pentru urmașii noștri, în toată complexitatea pe care o presupune acest termen oxidat de prezent.
Ordinul masonic nu este doar o Instituție a Tradiției și simbolurilor, ci ar trebui să fie un far călăuzitor și un reper moral. În contextul dezbinărilor sociale sub imboldul ambițiilor politice, este vital ca francmasonii să fie conștienți de pericolele care amenință conviețuirea pașnică. Trebuie să fim vigilenți și să înțelegem că, pentru a face față acestor provocări, eforturile noastre trebuie înmulțite, iar munca din cadrul Lojilor simbolice trebuie să fie un exemplu de armonie și consens. Ideea dezbinării nu a fost o inovație a romanilor sau a grecilor, ci a reprezentat o strategie înșelătoare, folosită de principiul răului încă de la începuturile Umanității. Conform relatării biblice, se zice că dezbinarea a apărut prima dată în familia lui Adam și Eva, atunci când fratricidul comis de Cain a dus la o ruptură profundă în relațiile umane. Iată o poveste foarte veche, dar mereu relevantă, un apel la reflecție asupra alegerilor noastre. Să ne asumăm libertatea de a alege unitatea în fața conflictelor, transformându-ne în constructori ai Păcii.
Trăim pe continentul european într-o perioadă marcată de haos și de o ascensiune tot mai accentuată a extremismului, care exploatează resentimentele și nemulțumirile oamenilor. Masonii sunt și ei tot oameni, iar extremiștii profită din plin de senzația de nedreptate, conducând mulțimea către dezordine și haos. În contrast absolut, Francmasoneria de Rit Scoțian, pe care o reprezintă și Marea Loja Națională a României, are un cu totul alt scop: acela de a extrage Ordinea din haos. Misiunea noastră nu este de a diviza sau împărți, ci de a aduna ceea ce s-a împrăștiat. Ca membri ai Ordinului masonic, ne-am angajat împreună pe o Cale spirituală și inițiatică. Masoneria și-a impus să nu facă politică, dar trebuie să ne amintim de persecuțiile și ororile trecutului… trebuie să ne amintim că organizațiile extremiste, fie de dreapta, fie de stânga, sunt dăunătoare grav societății civile și profund opuse valorilor care ne unesc ca francmasoni.
Lumina pe care am primit-o în procesul inițiatic nu este un dar personal. Lumina trebuie împărtășită, fiind menită să ghideze atât pe cel inițiat, cât și pe cei care încă mai caută sensul existenței. Este necesar un efort concertat pentru a ne afirma Misiunea și pentru a înțelege mai bine cum putem acționa eficient în societatea contemporană. Nu putem rămâne pasivi în fața răului, dar nici nu putem reacționa impulsiv sau fragmentat. Este nevoie de coeziune și de angajament față de corpusul inițiatic care ne definește. Astăzi, când întunericul pare să se adâncească, este momentul să ne ridicăm la înălțimea Idealurilor noastre și să oferim discret Lumii nu doar speranță, ci și direcție.
Suntem recunoscători tuturor Delegațiilor care au răspuns invitației noastre. Reuniunea de astăzi va oferi un nou impuls pluralismului masonic pentru a lucra și mai eficient în beneficiul Umanității. Nu vom uita această Ceremonie solemnă, care ne-a permis să simțim cât de reale și puternice sunt legăturile dintre noi.
Frați și Surori, să lucrăm împreună pentru a răspândi Lumina pe care am primit-o și să ne asigurăm că moștenirea noastră spirituală va continua să inspire generațiile viitoare. Vă mulțumesc încă o dată pentru prezență și sper ca bucuria să ne fie în inimile noastre, încercate de suferința dezbinării. Să nu renunțăm niciodată la dezideratul instaurării unei Lumi mai libere și mai fraterne.
Așa să fie!
P∴R∴F∴ Florian NICULAE
M∴M∴ M∴L∴N∴aR∴