Istoric vorbind, relația Francmasoneriei cu dizabilitatea fizică a fost una complexă, așa cum reiese din Vechile Îndatoriri. Marile Loji solicitau ca un candidat să fie „întreg în corp”, adică fără mutilări sau deformări. Această regulă de bază provenea de la Francmasoneria operativă, unde vigoarea fizică era esențială pentru munca desfășurată pe șantier.

Conceptul de „integritate” s-a mutat, treptat, din plan fizic în plan moral. Astăzi, majoritatea Obediențelor din lume acceptă persoane cu dizabilități motorii, senzoriale sau fizice, punând accentul pe rectitudinea caracterului și pe capacitățile intelectuale ale candidatului.

Din punct de vedere inițiatic, dizabilitatea poate constitui obiectul unei reflecții profunde. Într-o Lojă deschisă, orice deosebire de natură socială sau fizică este, teoretic, depășită în spiritul ideii de „fraternitate universală”. De asemenea, Munca simbolică asupra „Pietrei brute” (asupra sinelui) învață că adevărata perfecțiune nu este una estetică sau fizică, ci constă în armonia spirituală și în contribuția pe care fiecare om, cu propriile sale limite, o poate aduce Umanității.

Fiecare Obediență masonică, precum Marea Lojă Națională a României, are propriile sale regulamente interne, însă tendința actuală este către o incluziune cât mai largă.

O provocare pentru Loji rămâne adaptarea Templelor pentru a garanta accesibilitatea Fraților aflați în scaun rulant sau cu mobilitate redusă.

Mare atenție deci la handicapul moral…

Departamentul de comunicare al MLNaR