Francmasoneria, în general, și Ritul Scoțian Antic și Acceptat, în special, sunt creuzete care reunesc valorile și virtuțile numeroaselor religii și filozofii, fără a se supune dogmelor lor. Printre toate virtuțile, Iubirea este cea care le încununează pe toate celelalte. Inspirându-se din preceptul celui mai „umil dintre toți” – „Iubiți-vă unii pe alții” – această virtute reprezintă geniul creștinismului.
Virtuțile transmise de diverse tradiții și percepute de toate ființele umane formează un corpus educațional viu, care devine o forță motrice activă într-un colectiv. Aici, fiecare individ își asumă rolul, iar toți privesc în aceeași direcție.
Totul începe cu munca asupra Sinelui. Rezultatele acestei introspecții se vor răspândi apoi în întreaga societate. Prin punerea în practică a virtuților morale universale, care îl eliberează pe om, societatea este și ea eliberată. Virtuțile, prin deschiderea ochiului inimii, transcend materia și deschid calea către o busolă spirituală.
Francmasoneria promovează alteritatea, sau deschiderea către celălalt, fără a fi influențată de statut social sau religios. De la inițiere, postulantului i se cere să practice iertarea „dușmanilor” de ieri, eliberându-se astfel de suferința cauzată de ură. Confruntarea cu propriul dușman, privit în oglindă, îl ajută să conștientizeze amploarea muncii interioare necesare. În acest proces, curajul și perseverența devin indispensabile.
Încetul cu încetul, masonul învață să alunge orice spirit de răzbunare, înlocuindu-l cu Dreptatea, cu instalarea unui spirit justițiar. Această datorie, care unui profan îi poate părea eroică, reprezintă pentru noi îndeplinirea Datoriei. Chipul celuilalt, expus pur și simplu, devine o chemare la responsabilitate. Masonii recunosc această obligație, jurând să-și ajute Frații. Iar această responsabilitate derivă din recunoașterea umanității celuilalt.
Practica eticii generează responsabilitatea alterității și obligă individul să se autodepășească, să atingă o formă de transcendență care îi permite să manifeste alteritatea, fără a aștepta reciprocitate. Alteritatea masonică, afirmată de la început, își găsește sursa în Volumul Legii Sacre (Biblia). Cu toate acestea, lectura acestor texte nu este dogmatică, ci una simbolică și reflexivă, la fel ca în cazul textelor filozofice.
Fraternitatea masonică semnifică o ruptură sau, cel puțin, o renunțare progresivă la egoism. Aceasta implică deschiderea către ceilalți, eliberarea Sinelui și transformarea într-o versiune autentică a propriei ființe. Alteritatea devine astfel un semn al împlinirii spirituale și al adevăratei Umanități.
Francmasoneria de RSAA, prin valorile și virtuțile pe care le promovează, reprezintă un spațiu de reflecție, transformare și deschidere către celălalt. Prin practica iubirii, dreptății și fraternității, masonul este chemat să contribuie la construirea unei societăți mai armonioase și mai drepte. Această călătorie spirituală nu doar că eliberează individul de orice limitări, ci creează și punți de legătură între oameni, dând sens profund ideii de frație universală.
Francmasoneria nu este doar o Cale de cunoaștere, ci și un mod de a trăi în armonie cu ceilalți și cu sine însuși.
Petre Catalin G.
Mare Cancelar