Cu emoţiile pe care le am de fiecare dată când vă vorbesc, voi încerca să evoc câte ceva din personalitatea desăvârșită a mentorului nostru, iubitor de Cuvant si model de trăire masonică:
Prea Respectabilul şi Prea Ilustrul Nicolae Filip 33, în a cărui Lumina ne-am adunat noi astăzi, s-a născut la Braşov pe 2 septembrie 1914. A fost de profesie jurist, la scurtă vreme după terminarea studiilor Facultăţii de de Drept a Universităţii din Bucureşti fiind admis avocat în Baroul de Ilfov. Din motive politice, a fost epurat în 1948, arestat în 1951 şi încarcerat la Aiud, condamnat astfel pentru “uneltire împotriva ordinii sociale şi omisiune de denunț”. Istoricii noştri consideră că a existat de-a lungul timpului peste tot în lume o persecuţie reală a Francmasoneriei, unele regimuri politice definind organizația ca o potențială sursă de opoziție și subminare a puterii lor, pe de-o parte datorită caracterului ei considerat secret și a conexiunilor internaționale, pe de altă parte din cauza miturilor anti-masonice care prezintă Frația într-o lumină diabolică, socotind-o pseudo-religie cu o organizare ermetică, antisocială şi complotistă. Cu precădere, regimul comunist instaurat la noi după cel de al doilea Război Mondial s-a opus vehement Francmasoneriei, considerând-o mișcare burghezo-moşierească, cosmopolită și antipatriotică: faptul că francmasonii pot fi de orice convingere politică, fără discriminări, “lăsând politica la poarta lojii” și păstrând pentru adversarii stimă și respect, nu era compatibil cu “lupta de clasă”. După eliberarea sa din Aprilie 1955, a fost totuşi reabilitat de comuniști şi încadrat jurisconsult la “Uniunea Scriitorilor din România”, unde va rămâne practic până la pensionare. S-a considerat ca a manifestat dorinţă de integrare şi intenție de a participa la “noua viața socială”, însă de fapt a adoptat, ca şi alţii, o poziție de espectativă și izolare, evitând a mai veni în contact cu Fraţii din teama de a nu atrage atenția organelor securităţii, căci pentru cei care au rămas în ţară represiunea a continuat printr-o acţiune de supraveghere şi ameninţare permanentă… urmându-i mai târziu vendeta colaboraţionismului, cu care s-a confruntat Lăzărescu şi alţii. Sunt lucruri dureroase, care nu trebuiesc uitate.
A fost iniţiat în clandestinitate la vârsta de 35 de ani (1949) şi primit ca membru în RL “Delta – George Washington”, avându-l ca prezentator şi mentor pe publicistul Stroe “Bicu” Stroescu, autorul volumului antologic “Amintiri despre badea Gheorghe Cârţan”(1936). Se ştie că Masoneria a fost anatemizată de B.O.R. în 1937 şi interzisă oficial în 1940, intrând în adormire o lungă perioadă).
După Revoluţie, nerenunţând la convingerile sale în toată perioada totalitarismului, devine primul Venerabil al RL “Nicolae Bălcescu” de la Orientul Bucureşti, atelier căruia îi va schimba numele mai târziu în “George Washington”, încercând să dea astfel un impuls apropierii de americani pe care Fraţii români i-au tot aşteptat să intervină. Începe astfel o muncă grea pentru a redeştepta Masoneria în ţara noastră, muncă pentru care astăzi cu toţii trebuie să îi fim recunoscători.
În acea perioadă de schimbări profunde, în afară de atelierele româneşti din exil despre a căror lucrare regulară personal mă îndoiesc, au funcţionat aici trei Loji sub directa obedienţă a lui «Grande Oriente d’Italia», considerate fondatoare: RL “Concordia” cu nr. 1 (1991), practic “loja mamă”, sub ciocanul muzicianului Constantin Iancu, RL “Delta Dunării” cu nr. 2 (1992), avându-l ca Venerabil pe prof. univ. Pierre Joseph de Hillerin şi nu în ultimul rând, “Nicolae Bălcescu”, lojă care adunase sub conducerea lui Nicu Filip pe veteranii masoneriei române, care activaseră între 1944-1948… acest atelier a reprezentat de fapt Tradiţia Masonică în România, de filiaţie franceză, spre deosebire de cea de filiaţie anglo-saxonă, sosită la noi din peninsula italiană.
În 24 Ianuarie 1993, odată cu Conventul de Reconstituire a Marii Loji Naţionale din România, într-o Ţinută Rituală, putem spune istorică, condusă de Prea Respectabilul Frate Giuliano Di Bernardo, Mare Maestru al Grande Oriente d’Italia şi Înalt Reprezentant U.G.L.E. în cazul de faţă, asistat de PRF Douglas Lemons, Marele Maestru din Trecut al Marii Loji a Californiei, şi de numeroşi fraţi italieni şi americani, Nicu Filip devine prin consens Mare Maestru, demnitate pe care o va ocupa până în 6 Mai 1995, când de fapt au loc pentru prima oară alegeri, succedându-i o scurtă perioadă Fratele Adrian Dohotaru.
Nominalizat de Marcel Schapira ca Suveran Mare Inspector General, gradul al 33-lea RSAA, printr-un decret SCR extra muros, la 19 Octombrie 1993 este regularizat de către Prea Puternicul Suveran Marele Comandor al Jurisdicţiei Sud, Fred Kleinknecht. Ulterior este ales Ministru de Stat, Mare Orator al Supremului Consiliu pentru România care şi-a reluat reşedinţa în ţară după strămutarea la Paris din perioada comunistă, organizaţie condusă de Prea Ilustrul Dan-Amedeu Lăzărescu, în calitate de Mare Comandor. A fost într-adevăr până la sfârşitul vieţii un excelent orator, care domina mulţimea avidă de ezoterism printr-o puternică personalitate, ale cărui gânduri exprimate într-o serie de discursuri răsunătoare ne impresionează şi acum şi pe care le putem considera ca pe o nesfârșită lecţie de istorie şi o continuă o declaraţie de principii. În anul 1995 este distins cu titlul onorific de Mare Maestru de Onoare Ad-Vitam al MLNR 1993, ceea ce nu îl împiedica totuşi să părăsească Obedienţa 7 ani mai târziu, acordând girul său Marii Loji Naţionale a României (1923), re-constituită prin disidenţă la Braşov pe 13 Aprilie 2002. Fraţii pe care îi consacrase în loc să-l urmeze la o nouă construcţie, l-au renegat și l-au șters din memorie, așa cum i-au renegat ulterior și pe ceilalti doi venerabili fondatori, Costel și Pierre…
La 94 de ani şi-a depus uneltele aici, fiind strigat în Loja Celestă de la Orientul Etern pe data de 09 Iulie 2008. Era la o vârstă foarte înaintată, când capacităţile şi nevoile bătrâneţii l-au făcut mult prea vulnerabil şi l-au condus în ultimii ani ai vieţii spre asocieri nedorite… dar despre aceste aspecte vom vorbi cu o altă ocazie sau mai bine niciodată.
“Cred în Masonerie, aşa cum cred în Bunul Dumnezeu! Pentru că Masoneria nu este altceva decât expresia purităţii lui Dumnezeu, coborâtă pe acest Pământ!”, afirma cu patos în celebrele sale alocuţiuni.
Indiferent de supoziţiile care s-au lansat de-a lungul ultimilor cinsprezece ani, Nicu Filip a fost cel ce a ajutat mulţi Fraţi să revadă Lumina şi să-şi aducă aminte a se bucura de ea. El a reprezentat, şi sper să reprezinte un model şi un cumul de principii şi pentru generaţiile viitoare de iniţiaţi. Personal, tot timpul m-am întrebat oare de ce nu a existat nicio manifestare publică, nici o carte sau măcar un simplu monument funerar care să poarte un simbol de omagiu pentru Prea Iubitului nostru Frate, care rămâne până la urmă o legendă a Ordinului Masonic Naţional, ceasul nostru deşteptător şi memoria vie. S-au găsit însă prin 2011 la Peştişani în Gorj nişte pretinşi masoni care i-au transformat memoria într-o făţişă campanie electorală, ridicându-i peste noapte un bust din fondurile comunale şi atrăgând firesc oprobriul public…
În octombrie 2009, la propunerea Prea Respectabilului Frate Viorel DĂNACU, parte din efectivul Respectabilei Loji “Athenaeum” a roit, constituind doua ateliere simbolice: Respectabila Loja “Concordia” sub conducerea regretatului Frate Mircea IONESCU, trecut la Orientul Etern şi Respectabilă Loja “Nicu Filip”, sub ciocanul Fratelui Francisco HAINERICH. Au început astfel două şantiere, dintre care din păcate numai unul a mai rămas încă deschis.
Trebuie să recunosc că soarta a făcut să fac parte din acest Atelier simbolic pe care am avut privilegiul să îl conduc. Un Atelier care a lucrat mereu cu fervoare, conferind grade simbolice și dezvoltându-se permanent, ÎGMAAU. Acum când acestă Lojă a atins vârsta unei maturităţi spirituale, construită pe cunoaştere, îmi dau seama că nu a fost o muncă uşoară. Dar pot afirma cu certitudine că fost o muncă pe care noi ne-am asumat-o cu onoare şi cu bucurie în memoria Patronului nostru spiritual, căruia i-am dedicat şi deviza care ne reprezintă: «SEMPER FIDELIS», subliniind umil credinţa şi fidelitatea faţă de Nicu Filip. Şi asta pentru că fidelitatea rămâne pentru noi o obligaţie sacră de oameni liberi, o obligaţie a statorniciei în convingerile noastre, fără de care ne-am pierde încrederea şi respectul de sine. Oare ce muncă am putea face noi aici, dacă nu am trăi cu sentimentul profund pe care îl naşte în noi cuvântul fidelitate? V-am vorbit de curând într-o planşa despre deviza republicană… de ce fidelitate nu face parte din motto-ul Francmasoneriei? Avem Libertate, dar fără să aplici celorlalţi acest concept cu fidelitate, ce ar mai fi toleranţa pe care Marele nostru Maestru ne-a propus să o dezbatem? Avem Egalitate, dar cum am putea fi priviţi de ceilalţi Fraţi dacă noi înșine n-am vedea în ei imaginea noastră fidelă, ca într-o oglindă? Avem Fraternitate, dar fraternitate fără fidelitate nu este decât o minciună!
Mă consider un căutător și cred în puterea întrebării… A fost oare Nicu Filip iniţiat într-o Lojă justă şi perfectă? Sunt mulţi care se tot întreba retoric… am învăţat mai târziu că de fapt nu eşti iniţiat, ci te iniţiezi tu singur… Să fie oare Nicu Filip pentru noi acel Maestrul Hiram, arhitectul primului Templu din Ierusalim? Să fim oare noi acei companioni care ameninţă progresul uman? Răspunsul nu-l găsesc… Dar de multe ori am avut ciudata senzaţie ca a luat cu el Cuvântul de Maestru iar astăzi încă tot încercam să-l substituim fără succes. Poate de aceea Masoneria româneasca nu-şi găseşte nici locul, nici rolul.
Mulţi m-au întrebat curioşi dacă l-am cunoscut personal. Astăzi pot afirma cu bucurie că îl cunosc şi îl recunosc ca Frate al meu după baveta ridicată a sorţului său imaculat, după munca sa şi după faptele sale, care ne-au apropiat de Lumină. De aceea, daţi-mi voie să vă transmit că este liber şi fericit iar acum ne priveşte cu dragoste fraternă de la Eternul Orient.
Lucian Ortelecan
Mare Secretar din Trecut